Timp de piatră
Ține ușa deschisă,
soartă.
Să pot fugi
în umbra lunii.
Să-mi las în prag
ecoul pașilor
și vântul nopții
să-mi șteargă numele.
Să mă ascund
în argintul
unui vis neterminat
pe marginea zorilor.
Și poate atunci,
când visul mă cuprinde,
timpul își va pleca fruntea
pe umărul meu.
Timpul veghează
cu ochi de piatră
să nu pot fugi.